Articolul 42 – Certificare

(1) Statele membre, autoritățile de supraveghere, comitetul și Comisia încurajează, în special la nivelul Uniunii, instituirea de mecanisme de certificare în domeniul protecției datelor, precum și de sigilii și mărci în acest domeniu, care să permită demonstrarea faptului că operațiunile de prelucrare efectuate de operatori și de persoanele împuternicite de operatori respectă prezentul regulament. Sunt luate în considerare necesitățile specifice ale microîntreprinderilor și ale întreprinderilor mici și mijlocii.
(2) Mecanismele de certificare din domeniul protecției datelor, sigiliile sau mărcile aprobate în temeiul alineatului (5) din prezentul articol sunt instituite nu numai pentru a fi respectate de operatorii sau de persoanele împuternicite de operatori care fac obiectul prezentului regulament, ci și pentru a demonstra existența unor garanții adecvate oferite de operatorii sau de persoanele împuternicite de operatori care nu fac obiectul prezentului regulament, în temeiul articolului 3, în cadrul transferurilor de date cu caracter personal către țări terțe sau organizații internaționale în condițiile menționate la articolul 46 alineatul (2) litera (f). Acești operatori sau persoane împuternicite de operatori își asumă angajamente cu caracter obligatoriu și executoriu, prin intermediul unor instrumente contractuale sau al altor instrumente obligatorii din punct de vedere juridic, în scopul aplicării garanțiilor adecvate respective, inclusiv cu privire la drepturile persoanelor vizate.
(3) Certificarea este voluntară și disponibilă prin intermediul unui proces transparent.
(4) Certificarea în conformitate cu prezentul articol nu reduce responsabilitatea operatorului sau a persoanei împuternicite de operator de a respecta prezentul regulament și nu aduce atingere sarcinilor și competențelor autorităților de supraveghere care sunt competente în temeiul articolului 55 sau 56.
(5) Organismele de certificare menționate la articolul 43 sau autoritatea de supraveghere competentă emit o certificare în temeiul prezentului articol, pe baza criteriilor aprobate de către autoritatea de supraveghere competentă respectivă în temeiul articolului 58 alineatul (3), sau de către comitet în temeiul articolului 63. În cazul în care criteriile sunt aprobate de comitet, aceasta poate duce la o certificare comună, și anume sigiliul european privind protecția datelor.
(6) Operatorul sau persoana împuternicită de operator care supune activitățile sale de prelucrare mecanismului de certificare oferă organismului de certificare menționat la articolul 43 sau, după caz, autorității de supraveghere competente, toate informațiile necesare pentru desfășurarea procedurii de certificare, precum și accesul la activitățile de prelucrare respective.
(7) Certificarea este eliberată unui operator sau unei persoane împuternicite de operator pentru o perioadă maximă de trei ani și poate fi reînnoită în aceleași condiții, cu condiția ca criteriile relevante să fie îndeplinite în continuare. Certificarea este retrasă, după caz, de către organismele de certificare menționate la articolul 43 sau de către autoritatea de supraveghere competentă în cazul în care nu mai sunt îndeplinite criteriile pentru certificare.
(8) Comitetul regrupează toate mecanismele de certificare și sigiliile și mărcile de protecție a datelor într-un registru și le pune la dispoziția publicului prin orice mijloc corespunzător.

Articolul 43 – Organisme de certificare

(1) Fără a aduce atingere sarcinilor și competențelor autorității de supraveghere competente, prevăzute la articolele 57 și 58, organismele de certificare care dispun de un nivel adecvat de competență în domeniul protecției datelor, după ce informează autoritatea de supraveghere pentru a-i permite să își exercite competențele în temeiul articolului 58 alineatul (2) litera (h), emit și reînnoiesc certificarea. Statele membre se asigură că aceste organisme de certificare sunt acreditate de către una sau amândouă dintre următoarele entități:
(a) autoritatea de supraveghere care este competentă în temeiul articolului 55 sau 56;
(b) organismul național de acreditare desemnat în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 765/2008 al Parlamentului European și al Consiliului ( 2 ) în conformitate cu standardul EN-ISO/IEC 17065/2012 și cu cerințele suplimentare stabilite de autoritatea de supraveghere care este competentă în temeiul articolului 55 sau 56.
(2) Un organism de certificare menționat la alineatul (1) este acreditat în conformitate cu alineatul respectiv numai dacă:
(a) a demonstrat autorității de supraveghere competente, într-un mod satisfăcător, independența și expertiza sa în legătură cu obiectul certificării;
(b) s-a angajat să respecte criteriile menționate la articolul 42 alineatul (5) și aprobate de autoritatea de supraveghere care este competentă în temeiul articolului 55 sau 56, sau de către comitet în temeiul articolului 63;
(c) a instituit proceduri pentru emiterea, revizuirea periodică și retragerea certificării, a sigiliilor și mărcilor din domeniul protecției datelor;
(d) a instituit proceduri și structuri pentru tratarea plângerilor privind încălcări ale certificării sau privind modul în care certificarea a fost sau este pusă în aplicare de un operator sau o persoană împuternicită de operator, precum și pentru asigurarea transparenței acestor proceduri și structuri pentru persoanele vizate și pentru public; și
(e) a demonstrat autorității de supraveghere competente, într-un mod satisfăcător, că sarcinile și atribuțiile sale nu creează conflicte de interese.
(3) Acreditarea organismelor de certificare menționate la alineatele (1) și (2) din prezentul articol se realizează pe baza cerințelor aprobate de către autoritatea de supraveghere care este competentă în temeiul articolului 55 sau 56, sau de către comitet în temeiul articolului 63. În cazul unei acreditări în temeiul alineatului (1) litera (b) din prezentul articol, aceste cerințe le completează pe cele prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 765/2008 și normele tehnice care descriu metodele și procedurile organismelor de certificare.
(4) Organismele de certificare menționate la alineatul (1) sunt responsabile cu realizarea unei evaluări adecvate în vederea certificării sau retragerii acestei certificări, fără a aduce atingere responsabilității operatorului sau a persoanei împuternicite de operator de a respecta prezentul regulament. Acreditarea se eliberează pentru o perioadă maximă de cinci ani și poate fi reînnoită în aceleași condiții, cu condiția ca organismul de certificare să îndeplinească cerințele prevăzute în prezentul articol.
(5) Organismele de certificare menționate la alineatul (1) transmite autorităților de supraveghere competente motivele acordării sau retragerii certificării solicitate.
(6) Cerințele menționate la alineatul (3) din prezentul articol și criteriile menționate la articolul 42 alineatul (5) se publică de către autoritatea de supraveghere într-o formă ușor de accesat. Autoritățile de supraveghere transmit, de asemenea, aceste cerințe și criterii comitetului.
(7) Fără a aduce atingere dispozițiilor capitolului VIII, autoritatea de supraveghere competentă sau organismul național de acreditare revocă acreditarea acordată unui organism de certificare în temeiul alineatului (1) din prezentul articol în cazul în care nu sunt sau nu mai sunt îndeplinite condițiile pentru acreditare sau măsurile luate de organismul de acreditare încalcă prezentul regulament.
(8) Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 92, în scopul specificării cerințelor care trebuie luate în considerare pentru mecanismele de certificare din domeniul protecției datelor, menționate la articolul 42 alineatul (1).
(9) Comisia poate adopta acte de punere în aplicare pentru a stabili standarde tehnice pentru mecanismele de certificare și pentru sigiliile și mărcile din domeniul protecției datelor, precum și mecanisme de promovare și recunoaștere a acelor mecanisme de certificare, sigilii și mărci. Actele de punere în aplicare respective se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 93 alineatul (2).

Articolul 70 – Sarcinile comitetului

(1) Comitetul asigură aplicarea coerentă a prezentului regulament. În acest scop, din proprie inițiativă sau, după caz, la solicitarea Comisiei, comitetul are, în special, următoarele sarcini:
(a) să monitorizeze și să asigure aplicarea corectă a prezentului regulament, în cazurile prevăzute la articolele 64 și 65, fără a aduce atingere sarcinilor autorităților naționale de supraveghere;
(b) să ofere consiliere Comisiei cu privire la orice aspect legat de protecția datelor cu caracter personal în cadrul Uniunii, inclusiv cu privire la orice propunere de modificare a prezentului regulament;
(c) să ofere consiliere Comisiei cu privire la formatul și procedurile pentru schimbul de informații între operatori, persoanele împuternicite de operatori și autoritățile de supraveghere pentru regulile corporatiste obligatorii;
(d) să emită orientări, recomandări și bune practici privind procedurile de ștergere a linkurilor către datele cu caracter personal, a copiilor sau a reproducerilor acestora de care dispun serviciile de comunicații accesibile publicului, astfel cum se menționează la articolul 17 alineatul (2);
(e) să examineze, din proprie inițiativă, la cererea unuia dintre membrii săi sau la cererea Comisiei, orice chestiune referitoare la aplicarea prezentului regulament și să emită orientări, recomandări și bune practici pentru a încuraja aplicarea coerentă a prezentului regulament;
(f) să emită orientări, recomandări și bune practici în conformitate cu prezentul alineat litera (e) în vederea detalierii criteriilor și condițiilor pentru deciziile bazate pe crearea de profiluri menționate la articolul 22 alineatul (2);
(g) să emită orientări, recomandări și bune practici în conformitate cu litera (e) din prezentul alineat pentru stabilirea încălcării securității datelor cu caracter personal și stabilirii întârzierilor nejustificate menționate la articolul 33 alineatele (1) și (2), precum și pentru circumstanțele speciale în care un operator sau o persoană împuternicită de către operator are obligația de a notifica încălcarea securității datelor cu caracter personal;
(h) să emită orientări, recomandări și bune practici în conformitate cu litera (e) din prezentul alineat în ceea ce privește circumstanțele în care o încălcare a securității datelor cu caracter personal este susceptibilă să genereze un risc ridicat pentru drepturile și libertățile persoanelor fizice, menționate la articolul 34 alineatul (1);
(i) să emită orientări, recomandări și bune practici în conformitate cu litera (e) din prezentul alineat în scopul detalierii criteriilor și cerințelor aplicabile transferurilor de date cu caracter personal bazate pe regulile corporatiste obligatorii care trebuie respectate de operatori și cele care trebuie respectate de persoanele împuternicite de operatori, precum și cu privire la cerințe suplimentare necesare pentru a asigura protecția datelor cu caracter personal ale persoanelor vizate menționate la articolul 47;
(j) să emită orientări, recomandări și bune practici în conformitate cu litera (e) din prezentul alineat în vederea detalierii criteriilor și cerințelor pentru transferurile de date cu caracter personal menționate la articolul 49 alineatul (1);
(k) să elaboreze orientări destinate autorităților de supraveghere, referitoare la aplicarea măsurilor menționate la articolul 58 alineatele (1), (2) și (3) și să stabilească amenzile administrative în conformitate cu articolul 83;
(l) să revizuiască aplicarea practică a orientărilor, recomandărilor și bunelor practici;
(m) să emită orientări, recomandări și bune practici în conformitate cu litera (e) din prezentul alineat în vederea stabilirii procedurilor comune de raportare de către persoanele fizice a încălcărilor prezentului regulament în conformitate cu articolul 54 alineatul (2);
(n) să încurajeze elaborarea de coduri de conduită și stabilirea unor mecanisme de certificare, precum și a unor sigilii și mărci în domeniul protecției datelor, în conformitate cu articolele 40 și 42;
(o) să aprobe criteriile de certificare în temeiul articolului 42 alineatul (5) și să țină un registru public al mecanismelor de certificare și al sigiliilor și mărcilor în materie de protecție a datelor, în temeiul articolului 42 alineatul (8), și al operatorilor certificați sau al persoanelor împuternicite de operatori certificate, stabiliți (stabilite) în țări terțe, în temeiul articolului 42 alineatul (7);
(p) să aprobe cerințele menționate la articolul 43 alineatul (3), în vederea acreditării organismelor de certificare menționate la articolul 43;
(q) să prezinte Comisiei un aviz privind cerințele de certificare menționate la articolul 43 alineatul (8);
(r) să prezinte Comisiei un aviz privind pictogramele menționate la articolul 12 alineatul (7);
(s) să prezinte Comisiei un aviz pentru evaluarea caracterului adecvat al nivelului de protecție într-o țară terță sau o organizație internațională, inclusiv pentru a determina dacă o țară terță, un teritoriu, sau unul sau mai multe sectoare specificate din acea țară terță, sau o organizație internațională nu mai asigură un nivel de protecție adecvat. În acest scop, Comisia pune la dispoziția comitetului toată documentația necesară, inclusiv corespondența purtată cu autoritățile publice ale țării terțe, în ceea ce privește acea țară terță, acel teritoriu sau acel sector, sau cu organizația internațională;
(t) să emită avize privind proiectele de decizii ale autorităților de supraveghere în conformitate cu mecanismul pentru asigurarea coerenței menționat la articolul 64 alineatul (1) privind chestiunile prezentate în conformitate cu articolul 64 alineatul (2) și să emită decizii obligatorii în temeiul articolului 65, inclusiv în cazurile menționate la articolul 66;
(u) să promoveze cooperarea și schimbul eficient bilateral și multilateral de informații și bune practici între autoritățile de supraveghere;
(v) să promoveze programe comune de formare și să faciliteze schimburile de personal între autoritățile de supraveghere, precum și, după caz, cu autoritățile de supraveghere ale țărilor terțe sau organizațiilor internaționale;
(w) să promoveze schimbul de cunoștințe și de documente privind legislația și practicile în materie de protecție a datelor cu autoritățile de supraveghere a protecției datelor la nivel mondial;
(x) să emită avize privind codurile de conduită elaborate la nivelul Uniunii în temeiul articolului 40 alineatul (9); și
(y) să țină un registru electronic accesibil publicului cu deciziile luate de autoritățile de supraveghere și de instanțe cu privire la chestiuni tratate în cadrul mecanismului pentru asigurarea coerenței.
(2) În cazul în care Comisia consultă comitetul, aceasta poate indica un termen limită, ținând seama de caracterul urgent al chestiunii.
(3) Comitetul își transmite avizele, orientările, recomandările și bunele practici Comisiei și comitetului menționat la articolul 93 și le face publice.
(4) Dacă este cazul, comitetul consultă părțile interesate și le oferă posibilitatea de a face observații într-un termen rezonabil. Fără a aduce atingere dispozițiilor articolului 76, comitetul publică rezultatele procedurii de consultare.